Mi-am urmat visul și intuiția, astfel încât s-a născut centrul educațional Amintiri din copilărie
O bună parte din copilărie, mi-am petrecut-o jucându-mă cu păpușile de-a grădinița. Iubeam să le așez pe scăunele, să le spun povești și să le mângâi pe cap. La vârsta adultă o perioadă am lucrat în corporație, însă maternitatea mi-a amintit și m-a întors în lumea copilăriei așa că de data aceasta mi-am urmat inima cu adevărat – ca educatoare.
Am ajuns aici ca urmare a unor formări și cursuri. Sunt licențiată în Filologie la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, consilier parental acreditat de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie, inițiată în pedagogia Waldorf și Franz Kett, organizator de ateliere Waldorf de lucru cu lâna pentru copii și adulți, creator de povești în teatru de masă.
Acest centru va avea la bază metodologia tradițională, însă voi aduce conceptul de educație alternativă, cu activități preluate din pedagogia Waldorf și Franz Kett. Împreună vom da o altă valoare timpului, o creativitate și o libertate de care copiii au cu adevărat nevoie.
În viziunea mea, mult gândită și evaluată, valorile acestui timp creativ împreună sunt: învățarea prin joacă, siguranța emoțională, conectarea, atenția la nevoi, bucuria de a fi, de a iubi și de a dărui.
Avem adaptare blândă. Ne adaptăm activitățile în funcție de fiecare copil, pentru a asigura un transfer blând de încredere și pentru a sprijini fiecare copil în procesul de integrare la grădiniță:
-la început părintele este activ implicat alături de copil și educatoare
-în funcție de ritmul copilului de a se adapta, părintele va rămâne prezent, însă începe să observe din afară
-părintele deja nu mai stă în aria vizuală a copilului, iar copilul învață să interacționeze cu grupul și cu educatoarea